Hartă - Districtul Ngorongoro (Ngorongoro)

Districtul Ngorongoro (Ngorongoro)
Districtul Ngorongoro (în limba swahili, Wilaya ya Ngorongoro și Ngorongoro District, în limba engleză) este unul din cele șase districte ale Regiunii Arusha din Tanzania.

Districtul este mărginit la nord de Kenia, la est de Districtul Monduli, la sud de Districtul Karatu, iar la vest de Regiunea Mara. Districtul Ngorongoro este denumit după faimosul crater omonim Ngororngoro, care se găsește încorporat în district.

Conform datelor furnizate de Recensământul Național al Tanzaniei din 2002 (Tanzania National Census of 2002), populația Districtului Ngorongoro fusese atunci de 129.776 persoane. După zece ani, în 2012, populația districtului crescuse la 174.278.

În interiorul suprafeței ocupate de district se găsește Craterul Ngorongoro și un vulcan, cunoscut ca Ol Doinyo Lengai. Districtul este, de asemenea, parte a locurilor din Africa de Est unde se petrec migrații ale animalelor sălbatice. Deși nu este parte a parcului, cea mai mare parte a districtului se găsește în cadrul Ecosistemului Serengeti-Mara, care este definit ca fiind una din limitele migrației anuale a animalelor sălbatice din această parte a Africii.

Grupul etnic majoritar îl constituie Maasai.

Conducerea districtului (The District Headquarters), incluzând oficiul Comisarului Districtual (The District Commissioner) se găsesc în satul Loliondo.

Întreaga jumătate sudică a districtului este desemnată ca o zonă de conservare, cunoscută sub numele de Ngorongoro Conservation Area (NCA), care este guvernată de agenția cunoscută ca Ngorongoro Conservation Area Authority (NCAA). Această zonă de conservare este singura de acest gen din Tanzania, celelalte zone protejate fiind de tipul rezervelor și parcurilor naționale.

Autoritatea agenței NCAA este unică, întrucât are autoritatea limitării locuirii umane în zona protejată, dar are și puterea limitării utilizării pământului, incluzând cultivarea plantelor și a păscutului animalelor ierbivore. Spre exemplu, în timp ce adăparea vitelor este permisă, locuirea umană și păscutul ierbivorelor sunt interzise în zona și în interiorul Craterului Ngorongoro, care este protejat de UNESCO, fiind un loc din cele ale Patrimoniului Mondial UNESCO (World Heritage Site).

 
Hartă - Districtul Ngorongoro (Ngorongoro)
Țară - Tanzania
Drapelul Tanzaniei
Tanzania, oficial Republica Unită a Tanzaniei, este o țară în estul Africii care este mărginită de Kenya și Uganda în nord, Ruanda, Burundi și Republica Democrată Congo în vest și Zambia, Malawi și Mozambic în sud. În partea de est este mărginită de Oceanul Indian. Denumirea țării provine de la combinația dintre Tanganika, care este teritoriul principal, și Zanzibar, țărmul arhipelagului. Cele două foste colonii britanice unite în 1964, au format Republica Unită Tanganika, și a Zanzibarului, care în același an a fost redenumită Republica Unită a Tanzaniei. În 1996 oficialitățile guvernamentale au fost transferate din Dar es Salaam la Dodoma, care a devenit astfel capitala politică a țării. Însă, Dar es Salaam rămâne principalul centru comercial.

Platourile sunt acoperite de savane vaste, uscate, parțial cu o vegetație asemănătoare ierbii, și de pâlcuri de copaci, ca și de tufișuri țepoase, dar suculente. Acacia având coroana caracteristică sub formă de umbrelă, este marcă a savanei, alături de faimosul baobab, care s-a adaptat climatului secetos. În timpul sezonului ploios savana uscată se transformă într-un peisaj înverzit, în plină înflorire. Pădurea uscată este situată în vestul și sudul Tanzaniei, caracterizată de un climat secetos. Ea face loc treptat densei păduri tropicale umede de pe versanți. Coasta este acoperită de mangrove, mai ales la gurile râurilor. În afară de acestea, zona este dominată de palmieri care produc nuci de cocos și de plantații de acaju și de sisal.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Limbă (comunicare)
AR Limba arabă (Arabic language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Burundi 
  •  Kenya 
  •  Malawi 
  •  Mozambic 
  •  Republica Democratică Congo 
  •  Rwanda 
  •  Uganda 
  •  Zambia 
Diviziune administrativă
Țară, State, Regiune,...